oh… vin sărbătorile. România e în extaz de prin noiembrie.
Lasă că e bine. Poate așa și-au amintit oamenii și au încercat să fie mai buni.

…

Dar nu cred.

…

Am realizat că problema noastră ca ființe umane e una mare dar simplă.
Încercăm și ne dorim cu mare patos să demonstrăm că noi suntem ceva.
Ăla din fața ta trebuie să vadă că tu ești într-un mare fel.
Doar că singura problemă e că nu ne adresăm cui trebuie.
Vrem să demonstrăm unora cărora chiar nu le pasă de tine.

Iar celor cărora nu le pasă de tine, te ignoră; iar așa se creează în tine o dorință și mai mare de a-i arăta ăluia că tu ești, faci, dregi…

–

Știi….

–
Demonstrează-ți ție… că azi ești mult mai bun decât erai ieri.
Nu îmi demonstra mie că tu ești mai deștept decât mine.
Nu îmi demonstra mie că tu ai puterea de a face ceva.
Nu îmi mai demonstra mie că tu poți urla peste mine.
Nu îmi mai demonstra mie că dacă ai chef, poți să nu îmi asculți opinia.
Eu sunt unul din ăia cărora nu le pasă de tine.
Când vii să ne demonstrezi ceva, reacția noastră e doar un “eh” urmat de o ridicare ușoară din umeri.
Cuvintele tale nu prind formă.

.

Demonstrează-ți asta în fața oglinzii.

.
Sacrifică-ți o zi; mergi în fața oglinzii; comportă-te cu reflexia ta exact așa cum te comporți zilnic cu oamenii din jurul tău.

Îți place ce vezi?

Ți-ar plăcea ca alții să se comporte așa cu tine?
Cum ai reacționa dacă ai ști că așa se comportă altcineva cu copilul tău?

Gândește-te de două ori dacă mai ai timp să îmi demonstrezi mie că ești ceva, sau ar trebui să începi a lucra mult mai mult la tine.

Pentru a deveni ceea ce consideri tu că ești.

Spor.